joi, 17 martie 2011

Sub blestem?

Inca nu a venit primavara, dar melcul zambeste soarelui care se joaca pe zapada. Chiar daca e o creatura a noptii, nascut sub semnul lunii, melcul iubeste soarele. Ii zambeste si simte un tremur in suflet, un tremur prevestitor de bine.
Dupa un timp indelungat de framantare si lupta cu sine insusi, in cele din urma, melcul s-a hotarat sa scape de blestemul sub care s-a nascut. Nu stie cum, dar stie ca singur isi hotaraste soarta. Zambetul nu va fi sufficient, dar e un inceput bun. Ce l-a facut sa ia aceasta decizie? A vazut undeva o lumina.
Sfera aceea de lumina, care apoi si-a pierdut stralucirea si a devenit o banala sfera de plumb, nu l-a abandonat pe melc. Si chiar daca s-a lasat o oarecare distanta intre ei, sfera si-a asteptat momentul in care sa se apropie iar de melc, a asteptat momentul in care inima melcului se va deschide din nou. Si in cele din urma, melcul si-a deschis inima si i-a facut iar loc. In cele din urma nu stralucirea ii da valoarea, ci prietenia care e intre ei. Si in plus, melcul i-a vazut lumina din celalta parte, aceea din interior, pe care nu o vede oricine, si atunci si-a dat melcul seama ca lumina nu poate fi stinsa niciodata, ea pur si simplu exista in suflete si ca o vede sau nu, depinde numai de el. Si el vrea sa o vada.
In felul acesta melcul s-a mai linistit. Blestemul nasterii lui are putere numai daca si-l accepta, si avand in vedere ca nu ii face bine, melcul s-a hotarat sa nu il mai accepte, ci sa se ridice deasupra lui. De aceea nici soaptele de dincolo de usa nu-l mai sperie asa ca inainte. Stie ca trebuie sa deschida usa aceea sis a mearga dincolo de ea. Calea ce incepe acolo nu e usoara, dar la capatul ei melcul va sti cine este. Si acesta este urmatoare calatorie pe care melcul vrea sa o faca. Ii va lua destul de mult timp sa se pregateasca, deoarece asa e melcul, se misca incet, chiar si atunci cand si-ar dori sa zboare sau sa alerge, nu poate sa o faca decat in gand. In gand, melcul e liber de limitarile trupului sau.
Seara melcul isi pleaca, oboist, capul pe o perna de muschi, si pentru prima data in viata lui, doarme linistit, fara vise framantate, si deziluzii ale intunericului. In sfarsit razele lunii ii mangaie inima si ii da liniste. Maine e o noua zi.

Niciun comentariu: