ÎNGERUL MORŢII

În negura vremii, pierdut în netimp,
Dansând peste timpuri în umbra luminii,
Zburdalnică rază a omenirii,
Fiară sălbatică, venită din veci,
Se-ndreaptă spre ceea ce numai se vrea,
Tânăr cumplit, sălbatic de ură
Se luptă cu luna şi vrea s-o străpungă
În dans nebunesc,
Iubindu-i doar umbra, ferindu-i lumina.
El vine din întunecata zi,
Cu sine aduce trecutul,
Omoară în noapte scumpă nefiinţa

Azi încă dansează spre-a lumii pieire
Dar nimeni nu ştie că-n inima sălbăticiei,
El singur încă străbate veacul
Şoptind obsedante adevăruri
În umbra lunii
Pierdut în netimpuri

FÂNTÂNA CU LUMINĂ

A venit la mine lumina de departe
O lumină palidă şi obosită
Ce-avea nevoie de puţină apă
Să lumineze-un pic mai tare.
Iar strop cu strop umplându-se fântâna
Lumina izvora din propriu-mi trup.
Pierdusem din vedere îngerul ce îmi aduse
Şi sădi în mine fântâna cu lumină

ÎN URMA TA

Aş vrea s-arunc în urma ta cu pietre,
Dar pietrele în mâini mi se transformă-n flori,
În flori cu spini ce-mi sângerează mâna
Dar fac plecarea ta frumoasă, demnă
Ca a unui mare-nvingător

Dar nu te uiţi-napoi
Să vezi ce laşi în urmă-ţi
Să-mi vezi mâinile-nsângerate şi...
Ochii-nlăcrimaţi şi...
Sufletul pierdut

Am să te-aştept cu flori în mână,
Sperând că poate-ai să revi
Sperând că visu-mi se va împlini

...dar... n-ai să vii
Şi-am să te-aştept o viaţă
Până când moartea de mine
Mă va despărţi

ŞTII CĂ

Ştii că doar privind la stele poţi să mori
Şi că... ochii tăi-s ca două stele
Ştii că... sufletu-mi
Se-absoarbe-n vid
Ca pământul
Ce se-mbată-atunci când plouă...
...şi că... doar iubind te pustieşti...

PUI DE GÂND

Claudiei

Mă chinuie un pui de gând
Ce nu ştie singur să se nască
Îi trebuie cuvinte să răsară
Mai vrea şi un apus de soare ca decor
Fără să ştie că l-apus se moare

IZVORUL

(Mi-) e secată fântâna,
Căci izvorul se întoarce-napoi,
Grăbit, spre matca-i albă,
Însetat de trecut,
Cuprins de durerea viitorului,
Supărat de îngeri,
Iubit de demoni
Sfărmându-şi amintirea în mii de pietre
Preţioase.

(D)IN CUVINTE

m-am născut din cuvinte
în nopţi de lună clară
din chinul pământului sterp
ce râde de durere şi-apoi... iară...

să vântul mă tremură
iar luna mă argintă
stelele-mi ţes haină de apă
iar cerul îmi cântă cântece de somn

aud cum creşte iarba crudă în pământ
şi sorb din stropi de stele-albastre
îmi joacă viitorul pe aripi de înger cuminte
(Primăvara,)
m-am născut în cuvinte.

CVADRIDIMENSIONAL

s-a spart în mii de cioburi
imaginea demult uitată-ntr-un ungher
s-a risipit... se-ntoarce în oglindă
şi-mi rânjeşte... demon nebun...
mă-mpresoară şi-ncerc să m-ascund
dar sfera mea e goală, lipsită de curburi
şi mă priveşte din oglindă un nebun.
Palmele mi-s prea mici să mă ascund
Şi strigă, iar strigătul lui mă străpunge
Mă sfâşie, mă-nconjoară şi mă umple
Mă-nspăimântă şi mă sparge...
... azi privesc un altul...
Carre priveşte trist şi-nspăimântat înspre oglindă
Privindu-l din oglindă, recunosc.