sâmbătă, 26 iulie 2008

O PROMISIUNE

I s-a pãrut melcului cã a vãzut o razã de luminã! Era într-o seara de duminica, o seara de toamnã tarzie, de început de iarnã cînd a auzit vocea acelei raze de luminã. Era vocea care l-a trezit din hibernare şi care a plecat pentru o vreme. Acum s-a întors şoptind o promisiune şi acum melcul trãieşte şi e treaz aşteptînd împlinirea acelei promisiuni. În sfîrşit are şi el o speranţă, ce-i drept, una slabă, dar tot speranţă e. Aşa e el, melcul, se agaţă pînă şi de vocea unei raze mincinoase. Dar de tot incă nu s-a agăţat nicăieri.
I-a spus raza că se va întoarce curînd, şi cu promisiunea unui strop de fericire. Melcul n-a crezut, dar a început să spere, să tînjească, să viseze cu ochii larg deschişi. Dacă mai exista un pericol să adoarmă, acum a dispărut. Raza aceea, cu vocea ei minunată, l-a trezit din orice reverie, l-a trezit de tot. Şi dacă raza aceasta nu-şi tine promisiunea melcul va muri in iarna asta.
De aceea călătoreşte melcul, să-şi găsească alinare. Merge incet- incet, merge pe jos, a pierdut ultimul tren... al vieţii?, dar nu se grăbeşte, nu se grăbeşte defel. Unde, la ce, sau la cine să se grăbească? Nu are o ţintă anume, un loc unde să ajungă. Îl caută încă. Nu are nimic şi pe nimeni care să-l aştepte şi după care să tînjească. E singur pe lume, dar el nu are nevoie de nimeni... pentru că s-a făcut o greşeală. S-a încurcat în labirintul cochiliei lui, în propriu-i paradis, s-a rătăcit şi încercînd să-şi găsească drumul drept a găsit tocmai ieşirea spre lumea aceasta, iar acum e aşa departe de acel paradis încît l-a şi uitat. A rătăcit aşa de mult în lumea asta încît nu-şi mai aminteşte altă viaţă, nu mai recunoaşte altă viaţă. Acum, aici, e trist, a uitat de bucurie. Păcat, pentru că în paradisul lui din labirint era fericit. Dacă şi-ar aminti macar o umbră din acel paradis poate ar reuşi să îşî amintească şi drumul înapoi, sau dacă nu s-ar mai teme să intre mai adînc în cochilie, adînc de tot, poate ar găsi uşa labirintului şi drumul înapoi spre lumea lui şi şi-ar aminti. Dar îi e teamă să nu se încurce şi mai mult şi să nimerească într-o lume şi mai rea. Acum trebuie să îşî vindece rănile şi atunci va putea să intre din nou în labirint şi să-şi găsească paradisul. Promisiunea aceasta a primit-o de la acea rază jucăuşă, dar, cine ştie dacă şi-o va împlini. Raza i-a promis că-l poate face fericit şi că poate să-l ducă înapoi în paradis, şi că se va întoarce curînd. Dar va veni oare o rază de lumină, aşa frumoasă, să facă fericit un melc? Să-i lumineze labirintul?
Sunt deja două zile de cînd aşteaptă melcul. Şi dacă raza nu se va întoarce, melcul va fi pierdut pentru totdeauna. Dacă raza nu se va întoarce şi el va rămîne singur şi în întuneric, sufletul melcului va fi aşa rănit încît nu va mai putea să se adune şi va rămîne la intrarea în cochilie aşteptînd. Va rămîne la intrarea în labirint şi la ieşirea din lumea aceasta. Sau la intrarea în lumea aceasta şi la iesirea din labirint? Pierdut pentru totdeauna între aceste două lumi. Va exista acolo fără sã mai poată fi. Dar el riscă... Melc nebun! Riscă... ce mai are de pierdut? Minţile probabil, dar aceasta ar însemna finalul tuturor suferinţelor sale. Aşa că, melcul nu se teme de asta. Se teme mai mult de momentul dinaintea colapsului, momentul durerii supreme care-l va face să-şi piardă minţile. Da, de acela într-adevăr se teme, dar ştie că nu poate fi evitat. Îl va ajuta oare raza de lumină, sau va grăbi distrugerea melcului?

Niciun comentariu: