miercuri, 3 octombrie 2007

A DOUA CĂLĂTORIE

Din nou m-am pornit! Trâmbiţe, urale, artificii! După câteva zile de popas, iar la drum, tot cu cochilia-n spate, tot cu trenul! De data asta nu sunt oameni în compartiment. Ura! Melcul e din nou pe drum! Stă ca de obicei, cu faţa în direcţia de mers şi cu spatele la ce lasă în urmă. Să stea invers ar fi o tragedie, să aibă mereu în faţă ceea ce lasă în urmă ar fi mult prea dureros.
Dar ce este în faţă? Pe peretele compartimentului e o imagine şifonată a trei nuferi într-o apă neagră. Geamul este deschis şi se face curent. Cerul e mohorât şi cenuşiu. Se pregăteşte... simt adierea în faţă, prin păr. Sufletul stă suspendat, cu respiraţia tăiată. Sunt iar în tren. Iarăşi plec. Sau iarăşi vin? Simt că atârn între cer şi pământ şi mi-e teamă să fac vreo mişcare bruscă ca nu cumva să cad. Poate am să reuşesc un mic zbor, aşa, ca să îmi scurteze drumul. Dar... nu! Nu pot! Casa din spate e mult prea grea şi nu vrea nimeni să mi-o ţină până zbor eu până la capătul vieţii şi-napoi.
Melcul se simte fericit! Melcul se crede fericit! Melcul nu ştie... ce urmează... Ce urmează? Urmează un alt loc şi după o vreme de adăstare o să mă pornesc din nou la drum. Melcul săracul! Melcul prostuţul! Caută o casă, dar melcul nu ştie, a uitat că-şi duce casa în spinare.
Eu, melcul cel mititel, mă plimb cu trenul. Ce ştiu eu? Ce-mi pasă mie de mersul lumii? Eu am propriul meu mers, încet-încet. Am rămas în urmă, dar nu mă grăbesc. Merg încet ca să mă poată ajunge din urmă inima. Uneori am impresia că m-am risipit şi trebuie să mă adun, să mă pun laolaltă, inima, sufletul, mintea, trupul.
Plouă. A început în cele din urmă. Vreau să plâng, să mă scurg în lacrimi, să mă preling şi să dispar. Melcul vrea să plângă! Mă simt singur şi uitat. Ştiu că nu sunt, dar aşa mă simt, aici în compartimentul acesta. E-nnorat şi se-ntunecă repede.
Melc nebun! Melc nebun! Pe vreme de-asta te-ai pornit la drum? Ce să-mi fac dacă nu pot sta într-un loc? Mereu plec şi plec, căci nu mă simt acasă nici măcar cu mine.

Niciun comentariu: