miercuri, 6 octombrie 2010

LUNA OTRAVITA

Exista in aceasta lume un eveniment care se intampla o data intr-o viata. E mai degraba un fenomen, dar e foarte periculos. Se numeste luna otravita. Lucrul acesta se petrece asttfel: o data in viata apare in timpul noptii luna plina, dar nu e o luna plina obisnuita, ci e plina de venin. Si atunci incepe sa ploua, din luna, dar nu e o ploaie racoritoare, ci ploua cu otrava, si oricine e prins pe durmuri de aceasta ploaie ajunge sa isi piarda mintile.

Se anunta de ceva vreme acest eveniment. Pe zi ce trece e tot mai aproape. Melcul petrece in compania Stelei si discuta despre acest eveniment. Melcul, precaut, e ingrijorat; Steaua e incantata, isi doreste sa cunoasca totul, se simte invincibila si crede ca ar putea face fata chiar si acestui fenomen. Asta il ingrijoreaza si mai mult pe melc. Desi si melcul e curios cum se petrece totul. Se spune ca in momentele acelea atingi fericirea si cunoasterea deplina, dar ca acestea fiind peste puterea mintilor noastre, in cele din urma ne distruge.

Se lasa seara. Steaua e din nou in casa melcului, dar e cuprinsa de neastampar. Parca si aerul din jurul Stelei vibreaza. Fenomenul e pe cale sa inceapa, iar melcul e tot mai nelinistit de comportamentul Stelei. Aceasta asteapta sa inceapa si apoi planuieste sa iasa afara, iar melcul stie. Oricat incearca sa o convinga sa nu plece, nu reuseste. Melcul se framanta, nu poate trece peste dorinta Stelei.

Se aude un strop pe acoperisul casei. Apoi timid un altul, apoi altul si altul. A inceput. Ploaia aceea e tot mai deasa. Melcul incearca sa opreasca Steaua sa nu iasa afara, dar aceasta parca nici nu mai aude rugamintile melcului. Deschide usa si camaruta aceea mica s-a umplut de lumina. Steaua paseste afara si il indeamna si pe melc sa iasa, dar acesta ramane in prag, in camaruta, in siguranta. Steaua incepe sa danseze si sa cante in acea ploaie parca de argint,asa luminoasa si parca binefacatoare. Melcul din prag priveste ingrozit.Dintr-o data o lumina puternica orbeste totul in jur, iar melcul cade in pragul casei, inconstient.

O lumina blanda si calma ii mangaie chipul, iar urechile ii sunt scaldate de cantecul pasarelelor. Cu greu deschide ochii si priveste in jur. Se afla in pragul casei, asa cum a cazut cu o seara inainte. Isi aminteste totul si doua lacrimi mari i se rostogoles pe obraji. Porneste repede din casa, fara sa ii mai pese de ceva. Trebuie sa gaseasca Steaua.

Toata ziua a cutreierat intreaga padure si campia, dar fara nici un rezultat. Deja se intuneca si melcul nu stie unde sa mai mearga. Steaua nu e nicaieri. A cautat-o in toate locurile in care ii placea sa mearga, iar acum melcul e obosit si abatut. Nu a renuntat la cautare, dar are nevoie de un timp de reculegere si isi lasa o vreme gandurile sa zburde pe pasunile noptii, iar pasii il duc oriincotro se indreapta. Starile acestea nu sunt un lucru neobisnuit pentru melc. Deseori se lasa dus de picioare, fiind atent la ganduri si nu la drum. A descopeit asa o gramada de locuri minunate, dar nu a mai stiut sa le gaseasca a doua oara. Si acum melcul se plimba pierdut prin padure.

Isi revine in simtiri si priveste in jur. Zambeste cand isi da seama unde se afla. E in apropierea locului unde a intalnit Steaua. Se apropie tot mai mult, iar razele lunii ii arata calea. Inima ii bate cu putere intampinand totate acele amintiri pline de atata iubire. La poalele unui copac vede ceva care se misca, seamana cu o piatra. Dar melcul nu e fricos asa ca se apropie, dar spre teroarea lui vede ca acea creatura de culoarea pietrei e Steaua lui. Isi pierduse toata stralucirea. S-a aplecat si a ridicat-o de jos, dar aceasta e foarte slabita si nu-l recunoaste. Deschide ochii, dar acestia si-au pierdut flacara, sunt inerti si nu mai exprima nimic. Nu mai zambeste, nu se mai bucura, nu mai e Steaua lui. Melcul e ingrozit. Vrea sa o duca acasa sa o ingrijeasca, dar aceasta refuza cu raceala si cu indiferenta. Melcul e mut de uimire, dar Steaua isi ia scurt ramas bun, ii intoarce spatele si pleaca.

Melcul ramane in urma privind cum aceasta se indeparteaza. Forma e aceeasi, dar parca tot continutul s-a scurs impreuna cu acea ploaie otravita. Cate zile a stat melcul acolo si a plans nimeni nu stie. Doar acea luminita jucausa ii mai tinea companie si incerca sa il inveseleasca si sa ii stearga lacrimile. Ii canta des, fiindca orice cantec melodios parea sa ii faca bine si sa invioreze sufletul melcului, ranit prea adanc ca sa se poata recupera definitiv.

Niciun comentariu: