M-am pierdut intr-o noapte, intr-un vis, intr-o padure. O padure fara drum, plina de chipuri scortoase si brate multe indreptate in toate directiile. Freamatul bratelor, adierea vantului prin iarba si pasul animalelor sunt melodia care ma insoteste. Incerc sa imi regasesc cararea.
Rasare luna sa-I lumineze pe cei rataciti, ca mine. Freamatul se opreste, pasii inceteaza. Se cutremura linistea peste padure. Aud inima pamantului batand sub pasii mei. E ora sacra. Ma aplec si imbratisez pamantul, ma inchin Mamei Natura si ii cer ajutorul sa ajung inapoi cu bine. Inapoi unde?
Cad in inconstienta. Vad totul ca printr-un val, nimic nu mai e clar, nici macar lumina. Oare sunt jertfa pentru Mama Natura? Vad pe razele Lunii coborand o silueta, iar brate ca de Zeu ma ridica si ma aseaza pe un pat de frunze, iar o soapta ispititoare ma indeamna sa adorm…
Somnul fara vise, fara framantare se curma. Luna straluceste puternic in mijlocul cerului. In fata patului de frunze sta o creatura minunata, are pielea fina, brate puternice, parul intunecat, ochii verzi patrund pana in adancul constiintei, iar aripile negre, mari, stau deschise gata pentru zbor. Miroase a moarte proaspata, a garoafe si crini.
Ma ridica din patul meu de frunze si ma invaluie cu aripile intunecate… ma patrunde acel miros narcotic si simt cum cresc in mine. Imi sopteste, e demonul padurii, mireasma ma patrunde tot mai adanc, ca o durere care iti provoaca dependenta, in trup si suflet. E cea mai rece imbratisare calda, apoi isi deschide aripile si lasam pamantul in urma.
Lumi care au murit, lumi care se vor naste, lumi care sunt, toate raman in urma. Simt imbratisarea tot mai larga, ma cuprinde teama. Doar o mana ma desparte de cadere. Imi sopteste: “Devino ceea ce esti!” si mana se desprinde.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu