SCOPUL MELCULUI

Melcul s-a întâlnit cu cineva din trecut, nu contează acum cu cine, dar l-a făcut să-şi amintească. Era cineva pe care a crezut ca-l iubeşte, dar acum melcul nu mai e sigur – oare chiar l-a iubit sau a dat prea mult din el? Iar acesta plecând, a luat atât de mult, încât melcul a rămas incomplet, iar acum trebuie să se re-creeze. De fapt aşa a şi apărut melcul. Înainte de a fi melc a fost altceva, dar nu işi mai aduce aminte acum şi trebuie să găsească ceea ce a fost înainte pentru a putea fi din nou in armonie cu sine.

Tot ce şi-a dorit a fost să iubească, să afle ce înseamnă. Încă nu a aflat. Melcul refuză să creadă că iubirea e aşa plată, monotonă, trecatoare. De fapt stie melcul bine că a fost numai o iluzie.

A vrut doar să-l strige cineva pe numele lui adevărat, pe care nu-l cunoaşte nimeni, nici măcar el. Avea nevoie de cineva care, descoperindu-i numele, să-l descopere pe el, să i-l arate pe el lui însuşi aşa cum e, să-i arate că viaţa are rost, că merită. Până acum a eşuat, până acum melcul s-a dăruit şi din cauza asta s-a pierdut, iar acum se trezeşte la realitate şi îşi dă seama cât de mult a greşit, dar nu e prima oara, mereu greşeşte săracul melc, mereu dă mai mult decât trebuie. E naiv, săracul. A dat un lucru pe care nu trebuia să-l dea, s-a dat pe sine (ca altceva oricum nu avea), s-a dat prea mult şi acum, nu va mai avea de dăruit decât o cochilie spartă, incompletă, asta doar daca nu se va regasi printr-o minune.

Acum melcul se simte pierdut, ar prefera mai bine să moară, oricum în suflet e aproape mort, ar fi nevoie de o minune să-şi revină. Acesta este singurul lui scop în acest moment.