PRIMAVARA MELCULUI, DUREREA MELCULUI

Melcul s-a mai linistit. Totdeauna primavara ii va fi balsam pentru suflet. Marea lui bucurie e ca poate sa iasa la plimbare si sa admire florile, sa se rupa de tot de durerile realitatii. Isi permite pauza asta chiar daca stie ca va plati un pret mare. Florile acelea mici si albe merita pentru tot farmecul si gingasia lor. E amagirea cea mai placuta, e amagirea fericirii viitoare, care de fapt nu se va implini, e amagirea ca si el va fi frumos.
Il cuprinde duiosia pe saracul melc, cade pe ganduri si inrta in extaz. Primavara e de vina. Dar cu toata frumusetea din jur o adanca tristete incolteste in sufletul melcului pentru ca vede ca e scurta frumusetea primaverii. Chiar daca vor exista roade ale acestei treceri, melcul nu e incantat deloc. Daca aceste flori mici si albe, acesti ingerasi mici, ca un balsam, nu vor mai fi. Si mai e si Steaua.
Melcul a simtit in imratisarea acesteia ceva ce pana acum nu a mai fost, mai specific in mangaierea acelei aripe din sufletul Ei. Aripa aceea atat de gingasa altadata, acum i-a crescut o gheara. Acum sunt imbratisari in care melcul sufera, gheara aceea il raneste si il doare nespus, dar nu va renunta la imbratisare niciodata. Uneori gheara nu se simte, poate adoarme in momentele acelea si melcul simte din nou imbratisarea aceea calda si atingerea duioasa si catifelata a acelei aripi.
Dar de la o imbratisare la alta isi da seama ca gheara creste fiindca il raneste tot mai adanc. Steaua a vazut si ea gheara, poate ca si pe ea o doare, dar melcul a vazut ca Steaua se indeparteaza de el ca sa nu-l mai raneasca. Dar ceea ce Steaua nu stie e ca melcul ar indura si o mie de gheare numai sa fie in prezenta Stelei. Nu-l doare gheara cat distanta ce creste tot mai mult intre el si Stea. Probabil Steaua crede ca e mai bine asa, dar pentru melc nu e, cu toate acestea nu poate sa faca nimic impotriva vointei Stelei si daca ar putea nu ar vrea sa faca. Daca Steaua hotaraste sa plece pentru totdeauna, melcul n-o va opri, dar va fi distrus de durere, asta il va mutila; oricum e urat si asa va deveni si mai urat.
Dar faptul ca nu simte gheara la fiecare imbratisare, melcului ii da speranta ca in timp va disparea sau se va obisnui cu ea pana nu o va mai simti. Oricum melcul a invatat ca toate lucrurile frumoase isi au pretul lor si ca, daca vrea sa se bucure de lucrurile astea frumoase va avea de platit un pret. Durerea acestei gheare e pretul bucuriei imbratisarilor, adica insusi pretul fericirii melcului, iar melcul ar face orice pentru asta. Pentru o imbratisare a Stelei melcul ar fi dispus sa plateasca mult mai mult, poate din nesabuinta, iar daca acesta e pretul fericirii lui, melcul si-l asuma.
Dincolo de gheara e imbratisarea si melcul accepta asta. Totdeauna a fost asa si melcul s-a obisnuit. Acum altceva nu poate sa faca decat sa indure si sa astepte sa vada ce se va intampla.