miercuri, 3 octombrie 2007

PE TIMP DE TOAMNĂ

S-a făcut vreme bună, iar melcul s-a hotărât să iasă din rutină pentru o vreme. Aşa că s-a trezit de dimineaţă, şi-a băut cafeaua, şi-a pregătit micul dejun şi l-a servit pe un fond muzical plăcut – micile lui plăceri care-i aduc zâmbetul pe buze şi buna dispoziţie. Apoi a ieşit în oraş, trebuia să cumpere nişte cadouri. Întors acasă şi-a făcut bagajul.
Aşa că acum e iar pe drum. Cum se arată câteva zile vreme mai bună, pe melc îl apucă dorul de ducă. E destul de liniştit acum. I-a mers bine de dimineaţă. Un soare minunat, lenevitul în pat dimineaţa, muzica bună, toate astea l-au binedispus. Iar ieşirea după cadouri i-a adus zâmbetul pe buze şi lumină în ochi. S-a simţit fericit şi de data asta nimeni nu i-a putut lua bucuria. S-a simţit liber, a zâmbit de fericirire fără să-i pese de cei din jur.
E toamnă, aşa că în parc era plin de frunze uscate ce-i foşneau sub picioare. Şi-a luat o castană şi a dus-o cu el. Vântul adie, frunzele cad, iar una se opreşte o secundă pe umărul lui apoi cade. Melcul o ridică şi merge mai departe. E prea plin de bucurie şi-i vine să alerge, să zburde, dar a văzut o floare, mititică şi galbenă. N-a putut s-o lase acolo, a iubit-o din prima clipă.
Ajuns acasă, melcul dansează de bucurie, râde, cântă şi bate din palme. Îşi pregăteşte bagajul, iar acum, iată-l din nou în tren, din nou printre oameni, din nou cu ochii lipiţi de fereastra trenului. Toamna a schimbat peisajul: verde cu galben şi roşu aprins, cărămiziu. Culori puternice, intense ce-i plac nespus melcului. Floarea a lăsat-o acasă, să se odihnească. După toate prin câte a trecut acum e foarte obosită.
Aceasta nu e cea din urmă călătorie a melcului. Dar acum dau ploile şi pentru câteva zile melcul trebuie să se închidă în cochilie.
Plouă, nu ştiu dacă e prima ploaie, dar pentru mine parcă aşa e. Până acum nu am simţit atingerea toamnei, dar acum o simt şi eu cu sufletul meu de melc. Ma întristează, dar nu îmi vine să plâng; de mult nu-mi mai vine să plâng deşi mi-aş dori uneori, dar nu mai contează acum. Singurul lucru cu adevarat important acum e ca plouă. Nu pentru că aş iubi ploaia, nu, n-o iubesc, nici nu o urasc, nici indiferentă nu-mi e. E ca şi cum ar face parte din mine sau ca şi cum aş fi eu pe de o parte, dar pe de altă parte încă nu mă ştiu.
Nu mă deranjează că plouă, nu mă bucură, dar e ca şi cum aş sufla uşurat în sensul lui:"s-a isprăvit". Simt că nu mai pot. Simt că nu am nici un scop. Vreau să mă termin şi eu în sensul lui "s-a isprăvit".

3 comentarii:

Sibylla spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Sibylla spunea...

"Prin perseverenta a ajuns melcul pe arca lui Noe" C.H.Spurgeon
;)))

Sibylla spunea...

Hello! Tu mai faci ceva cu blogul ista? Vezi că ţi-am dat de lucru. Uită-te pe blogul meu să vezi despre ce e vorba. No, szia.