PE TIMP DE TOAMNĂ

S-a făcut vreme bună, iar melcul s-a hotărât să iasă din rutină pentru o vreme. Aşa că s-a trezit de dimineaţă, şi-a băut cafeaua, şi-a pregătit micul dejun şi l-a servit pe un fond muzical plăcut – micile lui plăceri care-i aduc zâmbetul pe buze şi buna dispoziţie. Apoi a ieşit în oraş, trebuia să cumpere nişte cadouri. Întors acasă şi-a făcut bagajul.
Aşa că acum e iar pe drum. Cum se arată câteva zile vreme mai bună, pe melc îl apucă dorul de ducă. E destul de liniştit acum. I-a mers bine de dimineaţă. Un soare minunat, lenevitul în pat dimineaţa, muzica bună, toate astea l-au binedispus. Iar ieşirea după cadouri i-a adus zâmbetul pe buze şi lumină în ochi. S-a simţit fericit şi de data asta nimeni nu i-a putut lua bucuria. S-a simţit liber, a zâmbit de fericirire fără să-i pese de cei din jur.
E toamnă, aşa că în parc era plin de frunze uscate ce-i foşneau sub picioare. Şi-a luat o castană şi a dus-o cu el. Vântul adie, frunzele cad, iar una se opreşte o secundă pe umărul lui apoi cade. Melcul o ridică şi merge mai departe. E prea plin de bucurie şi-i vine să alerge, să zburde, dar a văzut o floare, mititică şi galbenă. N-a putut s-o lase acolo, a iubit-o din prima clipă.
Ajuns acasă, melcul dansează de bucurie, râde, cântă şi bate din palme. Îşi pregăteşte bagajul, iar acum, iată-l din nou în tren, din nou printre oameni, din nou cu ochii lipiţi de fereastra trenului. Toamna a schimbat peisajul: verde cu galben şi roşu aprins, cărămiziu. Culori puternice, intense ce-i plac nespus melcului. Floarea a lăsat-o acasă, să se odihnească. După toate prin câte a trecut acum e foarte obosită.
Aceasta nu e cea din urmă călătorie a melcului. Dar acum dau ploile şi pentru câteva zile melcul trebuie să se închidă în cochilie.
Plouă, nu ştiu dacă e prima ploaie, dar pentru mine parcă aşa e. Până acum nu am simţit atingerea toamnei, dar acum o simt şi eu cu sufletul meu de melc. Ma întristează, dar nu îmi vine să plâng; de mult nu-mi mai vine să plâng deşi mi-aş dori uneori, dar nu mai contează acum. Singurul lucru cu adevarat important acum e ca plouă. Nu pentru că aş iubi ploaia, nu, n-o iubesc, nici nu o urasc, nici indiferentă nu-mi e. E ca şi cum ar face parte din mine sau ca şi cum aş fi eu pe de o parte, dar pe de altă parte încă nu mă ştiu.
Nu mă deranjează că plouă, nu mă bucură, dar e ca şi cum aş sufla uşurat în sensul lui:"s-a isprăvit". Simt că nu mai pot. Simt că nu am nici un scop. Vreau să mă termin şi eu în sensul lui "s-a isprăvit".

ÎNGERUL MORŢII

În negura vremii, pierdut în netimp,
Dansând peste timpuri în umbra luminii,
Zburdalnică rază a omenirii,
Fiară sălbatică, venită din veci,
Se-ndreaptă spre ceea ce numai se vrea,
Tânăr cumplit, sălbatic de ură
Se luptă cu luna şi vrea s-o străpungă
În dans nebunesc,
Iubindu-i doar umbra, ferindu-i lumina.
El vine din întunecata zi,
Cu sine aduce trecutul,
Omoară în noapte scumpă nefiinţa

Azi încă dansează spre-a lumii pieire
Dar nimeni nu ştie că-n inima sălbăticiei,
El singur încă străbate veacul
Şoptind obsedante adevăruri
În umbra lunii
Pierdut în netimpuri

FÂNTÂNA CU LUMINĂ

A venit la mine lumina de departe
O lumină palidă şi obosită
Ce-avea nevoie de puţină apă
Să lumineze-un pic mai tare.
Iar strop cu strop umplându-se fântâna
Lumina izvora din propriu-mi trup.
Pierdusem din vedere îngerul ce îmi aduse
Şi sădi în mine fântâna cu lumină

ÎN URMA TA

Aş vrea s-arunc în urma ta cu pietre,
Dar pietrele în mâini mi se transformă-n flori,
În flori cu spini ce-mi sângerează mâna
Dar fac plecarea ta frumoasă, demnă
Ca a unui mare-nvingător

Dar nu te uiţi-napoi
Să vezi ce laşi în urmă-ţi
Să-mi vezi mâinile-nsângerate şi...
Ochii-nlăcrimaţi şi...
Sufletul pierdut

Am să te-aştept cu flori în mână,
Sperând că poate-ai să revi
Sperând că visu-mi se va împlini

...dar... n-ai să vii
Şi-am să te-aştept o viaţă
Până când moartea de mine
Mă va despărţi

ŞTII CĂ

Ştii că doar privind la stele poţi să mori
Şi că... ochii tăi-s ca două stele
Ştii că... sufletu-mi
Se-absoarbe-n vid
Ca pământul
Ce se-mbată-atunci când plouă...
...şi că... doar iubind te pustieşti...

PUI DE GÂND

Claudiei

Mă chinuie un pui de gând
Ce nu ştie singur să se nască
Îi trebuie cuvinte să răsară
Mai vrea şi un apus de soare ca decor
Fără să ştie că l-apus se moare

IZVORUL

(Mi-) e secată fântâna,
Căci izvorul se întoarce-napoi,
Grăbit, spre matca-i albă,
Însetat de trecut,
Cuprins de durerea viitorului,
Supărat de îngeri,
Iubit de demoni
Sfărmându-şi amintirea în mii de pietre
Preţioase.