CALATORIA PERFECTA A MELCULUI

Melcul e trist, e trist ca nu a mai primit nici o veste de la Stea de mult timp. De cand a plecat de la el Steaua parca e tot mai distata. Zilele trec si se confunda unele cu altele, melcul isi pierde speranta, dar incearca sa se resemneze, incearca sa se bucure cat poate de zilele acestea de vara, dar sunt monotone si sufletul melcului amorteste in absenta Stelei. Isi da seama ca fara ea, sufletul lui nu valoreaza cine stie ce.

A primit o veste dureroasa, Steaua s-a imprietenit cu un sarpe, si isi da seama melcul ca de aceea Steaua incepe sa il uite, fascinata de noua prietenie. Dar serpii sunt creaturi periculoase si Steaua ar putea fi ranita. Desi melcul stie ca are Steaua un farmec aparte care nu ar lasa pe nimeni sa ii faca rau, si chiar si cea mai josnica fiinta in preajma lui ar fi schimbata... si asta o stie melcul de pe propria piele.

Melcul sufera in tacere, nu se arata in afara. Dar in cele din urma Steaua isi aminteste de el. Melcul credea ca e totul pierdut, dar Steaua intr-o scrisoare deosebita i-a trimis o invitatie in tara sa. Melcul e luat prin surprindere, si ca de obicei se intimideaza. DA, va merge acolo, isi doreste atat de mult lucrul asta incat nu poate sa il refuze. S-a intimidat, deci se face mic, se aduna in el si isi pregateste bagajele. Va sta numai cateva zile, dar se teme... ca de obicei, melcul se teme ca ceva nu va fi bine, ca distanta dintre ei se va mari.

Temator porneste la drum, un drum oare lung? sau prea scurt? Melcul nu isi da seama, prea multe ganduri trecute si viitoare ii trec prin minte. Dormiteaza si vede ceea ce urmeaza sa se intample, viseaza mereu lucrurile care inca nu s-au intamplat, dar pacat ca nu si le amninteste atunci cand se trezeste, ar sti de ce sa se fereasca. Inima melcului bate cu putere, centrul visarilor lui e acum Steaua. Peisajul e intotdeauna frumos, iti da parca speranta, melcul se lasa amagit...

Steaua il asteapta peste drum, trece la el, il imbratiseaza si ii zambeste, totul pare atat de natural, iar melcul se simte in siguranta, se simte la locul lui. E pentru prima data cand are sentimentul acesta si e coplesit. Si astfel, melcul paseste in lumea Stelei, o lume de vis, o lume perfecta, pe care melcul pana acum numai a visat-o. Da, asta a indraznit, e singurul lucru pe care inca mai indrazneste sa il faca, sa viseze. Poate lumea aceea nu e perfecta, dar simplul fapt ca acolo exista Steaua, pe melc il face sa o vada perfecta.

Zilele care au urmat, pentru melc au fost zile de vis, cele mai perfecte zile ale vietii lui. Melcul simte ca ar putea muri acum si ar muri fericit. Steaua e centrul unei lumi minunate, Steaua a devenit centrul lumii melcului, si el stie ca de aici urmeaza sa sufere cum probabil nu a suferit niciodata in viata lui, dar merita. E singura sansa de fericire, iar melcul vrea sa incerce, ultima incercare.

Nici o gheara nu si-a facut simtita prezenta, ca si cum nici nu ar fi existat vreodata. Melcul a avut parte de armonia perfecta, melcul si-a gasit inima, stie acum unde si-a lasat-o... sau poate s-a intrupat acolo, dar n-o s-o mai ia, va ramane acolo pentru totdeauna si cel care o are poate sa-i faca orice doreste. Melcul nebunul, s-a expus, dar in numele fericirii supreme. Oare e si asta o iluzie? Oare greseste iar? Va fi oricum ultima incercare, ultima sansa, ce urmeaza apoi nu mai conteaza. De aici incolo mai sunt doar doua posibilitati al caror drum deocamdata e unit. Cand se vor separa aceste drumuri, decizia nu-i va apartine melcului, doar deciziile ce vor urma dupa aceasta separare. Oare a visat despre asta melcul in perioadele lui de reverie?

Acum se bucura de cele mai frumoase zile ale vietii lui. Steaua il face sa se simta fericit, atat de fericit incat ii vine sa planga. Atata perfectiune in jurul lui incat cuvintele nu-i ajung, nici imbratisarile, nici un act fizic nu e destul sa descrie ceea ce simte melcul. Dar privirile sale sunt mai mult decat suficiente, fiindca Steaua astfel, privindu-l in ochi il intelege si se face inteleasa. Cu sufletul comunica mult mai usor, cuvintele le sunt prea putin.

Cat timp a petrecut acolo, melcul nu stie, parca a fost o viata intreaga. Parca viata lui abia acum a inceput. Melcul isi da seama cate schimbari a facut Steaua in el, schimbari in bine, l-a modelat frumos. Mai e o sansa pentru melc sa fie frumos, si daca asta se va intampla va fi numai meritul Stelei.

Isi da seama melcul ca orice alta creatura, fie Sarpe sau orice altceva, nu va putea sa indeparteze Steaua, singurul care poate e el, melcul, dar el nu mai vrea lucrul asta. Tristetea e ca, tocmai acum, cand nu isi doreste sa mai indeparteze Steaua, va gresi si o va indeparta... asa e melcul, mereu greseste si toate ii ies pe dos... mai putin calatoria aceasta, a fost calatoria perfecta a melcului.

Trebuie sa se intoarca la lumea lui, dar melcul inchide in inima toata afectiunea pe care a primit-o din partea Stelei, toata amintirea acelui univers si minunatul sentiment pe care i l-a creat Steaua, ca toate acelea sunt pentru el, si pentru cateva zile, asa cum cu ceva vreme in urma melcul a facut tot posibilul ca Steaua sa fie fericita, acum si Steaua a facut la fel.

Cea mai mare bucurie a melcului a fost ca i-a vazut casa, i-a cunoscut familia, prietenii... tot ce a fost, a crescut in inima melcului aprecierea si simpatia pe care le avea fata de Stea si si-a dat seama ca e cea mai de pret prietenie din toata lumea asta.

Melcul se intoarce din aceasta calatorie fericit, rememoreaza fiecare cuvant, fiecare loc pe care l-a vizitat, imbratieseaza fiecare persoana pe care a cunoscut-o, fiecare clipa petrecuta alaturi de Stea si o imbratiseaza fiindu-i recunoscator ca i-a aratat cum se simte fericirea.